de Andrés Barba
Există cărți care, deși triste și cumva sumbre prin chiar realitatea dureroasă pe care o prezintă, reușesc cumva să insufle o undă de prospețime și optimism. Mie așa mi s-a părut a fi și cartea de față, scrisă de un autor spaniol la vârsta de 26 de ani.
Nu aflăm niciodată numele personajului principal. Ea însăși se identifică prin intermediul surorii ei, prezentându-se ca fiind sora Katiei. Deși povestit la persoana a treia, totul este prezentat prin ochii fetiței de 14 ani: ocupația mamei (curvă), a surorii care se angajează inițial ca dansatoare de striptease la un bar pentru a ajunge mai apoi, în urma unei dezamăgiri sentimentale, tot la meseria mamei, apucându-se chiar și de droguri, moartea bunicii și felul în care aluneca ființa ei încet în uitare (Oamenii nu erau ca pescărușii din Anglia care apăreau la televizor, fiindcă oamenii mureau pe bucățele: mai întâi murea vocea, apoi mirosul, iar mai târziu mâinile și ochii), precum și primele întâlniri confuze și compleșitoare cu religia. Candoarea cu care fetița privește totul din perspectiva unei lumi adâncite în păcat și mizerie, o face să pară mai înceată, dar în final inocența este cea care aduce împăcare și liniște.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu